Urban Talks #3: Reciclarea la nivel macro poate schimba societatea, așa cum o cunoaștem

Urban Talks #3: Reciclarea la nivel macro poate schimba societatea, așa cum o cunoaștem

 

Gerard Roemers, cercetător și consultant în cadrul Metabolic (Olanda), Ania Rok, coordonator de programe pentru guvernare și inovare socială în cadrul secretariatului european ICLEI din Freiburg, Germania și Eugen Pănescu, arhitect și urbanist, partener fondator al biroului de arhitectura Planwerk din Cluj, au vorbit vineri la cea de-a treia întâlnire Urban Talks, găzduită la ARCUB, despre cum să gândești în perspectivă atunci când lucrezi la un proiect legat de oraș, astfel încât să folosești și elemente de inovare socială și economie circulară – adică (re)folosirea resurselor deja existente pentru a face lucruri noi.

 

Pe scurt, iată câteva concluzii de la Urban Talks #3: Inovare socială și economie circulară, care merită luate în calcul:

 

Gerard Roemers este expert în economie circulară și în descoperirea pârghiilor prin care pot fi închise ciclurile de consum ale materiei, apei și energiei. Îl interesează ecologia industrială și este implicat în consultanță strategică, mai ales pe intervențiile sistemice în diferite sectoare ale economiei globale și regionale.

 

Discursul său a fost axat pe zona Buiksloterham din Amsterdam, și cum a fost ea transformată, dintr-o zonă industrială inutilizabilă, al cărui pământ și a cărui pânsă freatică erau sever poluate, într-un model de tranziție a orașului de a deveni un oraș circular. Printr-un sistem de analiză a geografiei prezente și a potențialului viitor, incluzând regulamente zonale și planuri de dezvoltare, viziune și țeluri, cât și implicarea investitorilor, s-a putut pune la punct un plan de intervenții tehnologice, sistemice și chiar instituționale, care au repus zona în circuitul public fără a pune în pericol oamenii.

 

Beneficiile planificării circulare sunt iportante. Dacă înțelegi ce intervenții pot avea cea mai bună performanță circulară, poți aborda orice problemă într-un mod integral, holistic. Implicarea investitorilor și acționarilor în proces crează un sentiment de proprietate asupra proiectelor de dezvoltare atât de sus în jos, cât și de jos în sus. Astfel se nasc noi oportunități pentru proiecte de dezvoltare durabile, adaptabile și flexibile, sustenabile și inclusive. Economia și planificarea circulară nu e însă soluția pentru orice problemă. Unele lucruri sunt auto-suficiente – gândește-te doar la energia apei, sau a soarelui. Apoi, procesele de planificare organică sunt greu de planificat. Poate planificarea să devină o proprietate emergentă? În acest scop, e mai important să setezi țeluri pentru performanță nondescriptive. Sau, cum spunea Henry Ford: „Dacă i-aș fi întrebat pe oameni ce-și doreau, ei mi-ar fi răspuns: cai mai rapizi.

 

Ania Rok coordonează programe pentru guvernare și inovare socială pentru ICLEI (Local Governments for Sustainability), o rețea globală a orașelor dedicate dezvoltării durabile, cu peste 1000 de membri în întreaga lume, care lucrează cu o gamă largă de subiecte, cum ar fi atentuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, mobilitate sau procese participative. În calitate de sociolog, Ania este deosebit de interesată să exploreze ce fel de sistem de guvernanță urbană este necesar pentru a răspunde la provocarea dezvoltării nesustenabile. În proiectele sale (precum Informed Cities sau ARTE), Ania lucrează la consolidarea încrederii și îmbunătățirea colaborării dintre administrațiile publice locale și alți parteneri, precum cercetătorii, inițiative cetățenești și, în ultimul timp, artiști și instituții culturale.

 

Pentru ea, sustenabilitatea aduce după sine o grămadă de provocări. E un lucru atât de complex, încât instrumentele de care dispunem nu ne ajung ca să o putem gestiona. Cauzele și consecințele sunt prea multe. De la a construi o clădire, până la un cartier, un oraș și până la a crea conexiuni globale e cale lungă. De aceea inovarea la nivel de societate nu e un lucru ușor. Atunci când studiezi cum se întâmplă, de fapt, schimbarea, tranziția poate fi influențată, susținută, accelerată – însă nu poate fi planificată, pilotată, sau controlată. Visător sau nu, țelul ei este acela de a face oamenii din sistemul local să poată cunoaște comunitatea la nivel uman într-un spațiu protejat, pentru a putea lucra mai bine împreună. Desigur, acest tip de management nu-și propune și n-ar putea vreodată să înlocuiască politicile obișnuite. Însă să ascultăm și să ne asigurăm că înțelegem ce spune celălalt, să experimentăm și să împărțim mai mult poate conduce atât la responsabilizarea autorităților, cât și al cetățenilor pentru binele comun.

 

Eugen Pănescu are aproape 14 ani de activitate, în care a generat strategii urbane, planuri urbanistice, ghiduri și concepte de dezvoltare și regenerare urbană, consultări publice, strategii și proiecte de recalificare a spațiilor publice, unele premiate în competiții naționale de către Uniunea și Ordinul Arhitecților, Registrul Urbaniștilor și Ministerul Lucrărilor Publice, majoritatea în Transilvania. Pe lângă activitatea din cadrul biroului Planwerk, lucrează și ca și cadru asociat al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj și ca delegat al Ordinului Arhitecților din România în Consiliul Arhitecților din Europa.

 

El este unul dintre puținii oameni din România care caută conexiunile arhitecturii și urbanismului cu dezvoltarea economică și socială, pentru a putea reutiliza înțelept patrimonul, pentru a folosi clădirile și cartierele în mod eficient din punct de vedere al energetic, dar și de a da o direcție bună mobilității urbane, culturii, administrației publice și acțiunilor civice. Ideile pe care el le urmărește oferă răspunsuri pozitive și responsabile problemelor urbane, în cooperare culturală și interdisciplinară.

 

Urban Talks, o nouă serie de întâlniri matinale relaxate care-și propune să abordeze teme legate de transformarea orașului, are loc la ARCUB. Ele fac parte dintr-un proiect mai mare, Urban INC (Urban Insights Center), inițiat de Odaia Creativă, care și-au propus să cerceteze și să testeze o serie de idei noi prin care ne raportăm la viața orașului.

 

Ultima întâlnire va avea loc joi 21 aprilie. Ca să participi la Urban Talks este nevoie să-ți rezervi un loc pe Eventbrite. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Mai multe detalii găsești pe Odaia CreativăUrban INC sau, pe e-mail, la [email protected].

Category


Stiri

Tags


2021, administratia publica, ania rok, ARCUB, arte, atenuarea schimbarilor climatice, Bucuresti, buiksloterham amsterdam, Capitala Culturala Europeana, Capitala Europeana a Culturii, CEaC, cercetatori, cicluri de consum, concepte de dezvoltare urbana, consolidarea increderii, cooperare culturala, dezvoltare durabila, ecologie industriala, economie circulara, eficienta energetica, eugen panescu, festival urban, gerard roemers, guvernanta urbana, iclei, informed cities, initiative cetatenesti, inovare sociala si economie circulara, intalniri relaxate, interventii sistemice, local goavernments for sustainability, metabolic, mobilitate, model de tranzitie, odaia creativa, olanda, oras circular, planuri urbanistice, planwerk cluj, procese participative, programe, recaliticare a spatiilor publice, retea globala, reutilizarea patrimoniului, schimbarea orasului, schimbi un oras, sociologie, strategii urbane, teorii, transformarea orașului, urban inc, urban insights center, urban talks, urban talks 3, viata