Trevor Davies, expert internațional CEaC: Bucureștiul e singurul oraș selecționat pe lista scurtă care își pune în pericol candidatura

Trevor Davies, expert internațional CEaC: Bucureștiul e singurul oraș selecționat pe lista scurtă care își pune în pericol candidatura

 

Luni, 25 ianuarie 2016, în cadrul unei conferințe de presă organizate la ARCUB pentru a explica de ce este pus în pericol proiectul candidaturii orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, Trevor Davies, secretarulul general al proiectului Copenhaga Capitală Europeană a Culturii și expert internațional CEaC a declarat:

 

„Orice antrenor va spune același lucru: de ce să schimbi o echipă de succes, atunci când ea câștigă? Cred că trebuie să ne gândim cu toții la asta, mai ales că în București sunt suficient de multe echipe care… pierd. Pe de altă parte, lucrând la acest proiect am constatat că multe dintre instituțiile culturale din București sunt blocate, pentru că mare parte din bugetele lor merge către plata salariilor și întreținerea clădirilor pe care le administrează și mai puțin spre dezvoltarea unor proiecte creative.

 

ARCUB are, din câte am observat, bugetul cel mai flexibil și cu impactul cel mai mare, din punct de vedere cultural. El poate fi folosit pentru parteneriate, pentru finanțarea unor proiecte culturale idependente, cât și pentru producții proprii. În plus, clădirea ARCUB poate deveni acel hub cultural de care un proiect de anvergura unei Capitale Europene a Culturii are nevoie.

 

Din experiența mea, sunt peste 450 de orașe care au trecut în faza a doua a competiției și București este singurul care își pune singur în pericol candidatura, printr-o decizie administrativă. Asta în condițiile în care un oraș care devine Capitală Europeană a Culturii câștigă de șase ori ceea ce a investit, în materie de buget.”

Category


Stiri

Tags


2021, 25 ianuarie, ARCUB, blocaj, blocate, Bucuresti, bugete, Capitala Culturala Europeana, Capitala Europeana a Culturii, castig, CEaC, conferinta de presa, Copenhaga, dandidatura, decizie administrativa, echipa de succes, ecoc, expert international, flexibil, Hanul Gabroveni, hub cultural, institutii culturale, lista scurta, oras selectionat, parteneriate, pericol, productii proprii, proiecte creative, proiecte culturale independente, Trevor Davies