Revista PR Journal schimbă orașul prin cultură cu noul număr tematic #BrandNewCulture

7 septembrie, 2015

Bucureștiul nu duce lipsă de evenimente de marcă, dacă nu iconice, atunci când vine vorba de cultură. Festivalurile George Enescu, SoNoRo, NEXT, alături de repere naționale precum TIFF, sau Festivalul de Jazz de la Sibiu au ajuns să fie cunoscute din ce în ce mai mult chiar și peste granițele țării noastre. Cum devin artiștii români branduri internaționale? Ce fel de strategii au, dacă au, festivalurile de artă, galeriile și muzeele din România?

 

Noul număr PR Journal, dedicat în întregime temei #BrandNewCulture, se lansează în data de 10 septembrie, începând cu 18:30 la galeria de artă contemporană The Art of Living. Vino la evenimentul cu intrare liberă și bucură-te să fii printre primii care răsfoiesc revista, ce cuprinde atât studii de caz și de strategii de comunicare în domeniul cultural, cât și o serie de interviuri cu personalități de marcă din România, printre care și Tiberiu Soare, Tudor Giurgiu, Irina Margareta Nistor, Ada Solomon, Zoltan Bela, Florica Prevenda, Predrag Popara, Răzvan Popovici, Diana Ketler, sau Mihai Constantinescu.

 

Dacă ai seara liberă poți să rămâi și la programul pregătit special pentru această ocazie, care constă într-o expoziție de pictură contemporană a artistului Adrian Borda, un concert de muzică jazz, proiecții de film documentar de artă, cât și intervenții ale unor personalități culturale invitate. Echipa București 2021 se va alătura evenimentului pentru a povesti, în detaliu, cum se poate schimba un oraș atât de mare și divers ca Bucureștiul prin cultură.

 

Vino și tu alături de noi! Doar împreună putem desena Bucureștiul așa cum ni-l dorim.

 

Ediția specială a revistei The PR Journal este un proiect finanțat de Administrașia Fondului Cultural Național și urmărește să aducă brandurile culturale în atenția unui public educat, capabil să promoveze la rândul lui cultura atât în România, cât și în străinătate. De asemenea, revista The PR Journal s-a relansat recent în mediul online, cu o nouă identitate vizuală, un nou website și o nouă poziționare pe piața digitală.

Category
Stiri
Tags
2021, Ada Solomon, Adrian Borda, arta, artistii romani, brand new culture, branduri internationale, Bucuresti, Capitala Europeana a Culturii, CEaC, concert, cultura, Diana Ketler, documentar, echipa, festivalul de jazz de la sibiu, festivalul de la sibiu, festivaluri, film, Florica Prevenda, George Enescu, Irina Margareta Nistor, jazz, lansare, Mihai Constantinescu, next, nou, numar, oras, orasul, pictura, pr journal, Predrag Popara, proiectii, Razvan Popovici, revista, sonoro, strategie, strategii, tiberiu soare, tiff, tudor Giurgiu, Zoltan Bela