Orașul In-vizibil este conceptul orașului București în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021

27 octombrie, 2015

Astăzi, 27 octombrie, conceptul candidaturii orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii (CeaC) în 2021 a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul ARCUB Gabroveni, în prezența Primarului General Interimar, dl. Ștefănel Dan Marin. București intră în cursa pentru titlul de CeaC cu conceptul Orașul In-vizibil.

 

București este un oraș al contrastelor, adesea conflictual la nivel cultural, social și urban. O mare parte din identitatea şi potenţialul oraşului sunt în prezent scufundate, uitate, nerealizate şi neimaginate. Admiţând starea fragmentară a orașului, lipsa conexiunilor între acesta și locuitorii săi, precum și lipsa de încredere care îi domină pe aceștia, Orașul In—vizibil își dorește să descopere ce îi unește pe bucureșteni și ce îi face să se implice în transformarea lui, să identifice și să folosească potenţialul creativ al orașului, cât și să folosească puterea invizibilă a culturii ca pe un instrument de transformare a orașului şi să-i aducă în centrul acestei transformări pe cetăţenii săi creativi. Prin toate acestea, programul București2021 își propune să facă invizibilul vizibil.

 

Conceptul programului va fi dezvoltat pe trei direcţii tematice:

Pierdut și regăsit. În acest sens, vor fi dezvoltate proiecte care să aducă în lumină istoria pierdută, uitată, invizibilă a orașului și a locuitorilor săi, să reactiveze memoria colectivă a bucureștenilor, precum și legăturile pierdute cu Balcanii și restul Europei. Tema de program își propune să reconecteze emoţional orașul cu cetăţenii săi și să remodeleze legăturile cu Europa în contextul secolului 21.

 

Periferii: înăuntrul și în afara lor. Tema periferiei este gândită din punct de vedere geografic și cultural. Bucureștiul se află la intersecţia Balcanilor cu Europa de Est, fiind, totodată, un amestec divers de etnii și grupuri minoritare. Proiectele construite în această cheie își propun să deschidă orașul și să îl facă accesibil locuitorilor săi, înlăturând barierele invizibile, fizice sau mentale care separă acum cartierele, diversele comunităţi, precum și obstacolele care fac orașul inaccesibil unor grupuri marginalizate.

 

Microtopii. Pornind de la structura fragmentată a orașului, reflectată în spaţiul public, în sistemul de transport, în scena artistică individualizată, în viaţa culturală neomogenă, programul București2021 propune folosirea energiei creatoare deja existente în aceste microteritorii — grupurile de activism comunitar, artistic şi social, precum şi a legăturii vizibile dintre ele, pentru a construi o nouă reţea de punţi culturale.

 

„Candidatura la titlul de Capitală Europeană a Culturii înseamnă pentru noi o responsabilitate, pe care ne-am asumat-o, o întoarcere către noi înșine și o doză mare de sinceritate: să ne privim problemele în față și să găsim soluții, prin cultură, pentru oraș. Sa scoatem potentialul creativ al orasului la suprafata. Acest proces ne da sansa sa incercam să redăm orașul bucureștenilor. Să învățăm să fim iar mândri de București!” a spus Mihaela Păun, directorul ARCUB.

 

Programul București2021

În cazul în care București va fi desemnat Capitală Europeană a Culturii, programul cultural și artistic din anul 2021, va fi precedat de o serie de evenimente culturale programate pe parcursul perioadei 2017-2020.

 

Pentru anul 2021, proiectele derulate vor fi colective și colaborative. O jumătate dintre ele vor avea drept loc de desfășurare spaţiul public, un sfert se vor desfășura în spaţii temporare și un sfert în spaţii culturale tradiţionale. De asemenea, evenimentele vor fi împărţite în mod egal între centru și cartiere. Pentru proiectele care se vor desfășura în spaţii neconvenţionale, vor fi folosite structuri mobile. Intenţia este de a crea o infrastructură culturală temporară și adaptabilă, care se va adăuga celei deja existente. Programul București2021 urmărește să atragă cinci milioane de vizitatori, în jurul a 200-250 de proiecte, ce vor include câte 50 de evenimente pentru fiecare tip de proiect.

 

Bugetul București2021

Proiecţia de buget pentru Bucureşti 2021 este de 75 de milioane de euro. Estimarea se bazează pe un calcul al nivelului investiţiilor necesare pentru asigurarea unui program substanţial din punct de vedere al calităţii, diversităţii şi distribuţiei geografice.

 

A fost luată decizia de a desfăşura un program de activităţi în întreaga regiune şi de a asigura investiţii în sectorul cultural pentru o perioadă de şase ani (2017–2022).

 

„Sprijin și voi sprijini pe parcursul acestui an candidaturaorașului, în special în luna decembrie, când eu sunt convins că vom intra pe acea listă scurtă. E important să știm să promovăm cultura, la nivelul instituțiilor de cultură, cât și din punct de vedere administrativ, partea bugetară, și sunt de acord cu această proiecție făcută până în anul 2021. Fondurile vor fi asigurate din bugetul propriu, așa cum sunt ele previzionate. Aproximativ 50% din fonduri vor fi asigurate de primăria municipiului București” a spus Primarul General Interimar, Ștefănel Dan Marin. „Nu vom face acest lucru, doar pentru a câștiga un concurs. E important pentru toată lumea să găsim soluțiile prin care toți cetățenii care locuiesc în cartierele mărginașe ale Municipiului București să aibă acces la cultură.” a adăugat el.

Category
Galerie, Stiri
Tags
2021, activism artistic, activism comunitar, activism social, Anca Ionita, ARCUB, Balcani, Bucuresti, bugetul, candidatura, Capitala Culturala Europeana, Capitala Europeana a Culturii, CEaC, cetateni, colaborative, colective, concept, conceptul candidaturii, Corina Suteu, creativitate, cultura, cultural, Europa, europa de est, evenimente culturale, fragmentare, geografic, grupuri marginalizate, identitate, infrastructura culturala, locuitori, memorie colectiva, microteritorii, microtopii, Mihaela Paun, oras, orasul invizibil, periferii, pierdut si regasit, potential, potential creativ, Primar general interimar, Primarul Bucurestiului, program, programul bucuresti2021, programul candidaturii, Raluca Ciuta, spatiul public, Stefanel Dan Marin, Stefanel Marin, strategia culturala a orasului, strategia culturala bucuresti, structuri mobile, titlu, urban, vizibil