Marți, 7 iunie | 18:30 | Lansare Generator | ARCUB

27 mai, 2016

Lansare Generator | ARCUB, Sala Cafenea
Un instrument de finanțare în cadrul laboratorului OPEN LAB
FB event
Locul: Lipscani 83-90
Data: marți, 7 iunie
Ora: 18:30

 

Pe 7 iunie, inițiem împreună cu Fundația Comunitară București Generator, al doilea instrument al laboratorului de cultură urbană OPEN LAB. Gândit ca un apel de idei urmat de un incubator de proiecte comunitare, Generator răspunde nevoilor cartierelor Bucureștiului, identificate de Centrul de Resurse pentru participare publică în studiul „Explorare de idei şi nevoi culturale în cartierele bucureştene”.

 

Candidatura Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii e o provocare la capătul căreia locuitorii orașului se vor putea bucura de relansarea imaginii orașului și de o reorganizare a infrastructurii sociale. În acest scop, un demers vital e capacitarea cetățenilor pentru a genera proiecte culturale experimentale în propriile comunități, alături de vecini. Generator este un rezultat direct al identificării nevoilor, dar și oportunităților culturale în cartierele bucureștene, și este unul dintre instrumentele care susțin palpabil participarea cetățenilor în dezvoltarea orașului.

 

În perioada septembrie – noiembrie 2015, o echipă de 8 cercetători şi facilitatori comunitari au iniţiat un proces consultativ în 11 cartiere ale orasului Bucureşti pentru a înţelege mai bine percepţiile şi opiniile bucureştenilor asupra vieții culturale în cartiere. Concluzia generală a studiului e că implicarea într-un mod conştient şi activ a comunităţilor şi a nevoilor lor în strategia culturală este crucială pentru o dezvoltare urbană sustenabilă. Lipsa unor astfel de procese poate afecta vitalitatea culturală și atractivitatea unui oraş.

 

Te invităm la lansarea apelului deschis către proiecte comunitare Generator, în cadrul căreia vom prezenta concluziile studiului „Explorare de idei şi nevoi culturale în cartierele bucureştene” și vom detalia procesul de selecție și finanțare de mici proiecte creative în cartiere cu 10 micrograturi a 2000 de euro. Ideile creative transformă comunitatea în bine. Lansarea va avea loc marți, 7 iunie, la ora 18:30, în sala Cafenea din sediul ARCUB (Lipscani 84-90), cu participarea reprezentanților Fundației Comunitare București, Centrului de Resurse pentru participare publică și ai echipei București 2021. Propune și tu un proiect!

Category
Program
Tags
2021, apel de idei, ARCUB, Bucuresti, capacitatea cetatenilor, capitala culturala, Capitala Culturala Europeana, Capitala Europeana a Culturii, cartierele bucurestiului, CEaC, cultura urbana, dezvoltarea orasului, explorare de idei si nevoi culturale in cartierele bucurestene, finantare, fundatia comunitara bucuresti, generare de proiecte, generator, imaginea bucurestiului, imaginea orasului, incubator de proiecte, infrastructura sociala, laborator, lansare, nevoi, open lab, proiecte comunitare, studiu