MARȚI, 19 APRILIE | ȘCOALA ALTFEL LA BUCUREȘTI 2021: ATELIER DE CINEMA | ARCUB

19 aprilie, 2016

Săptămâna această susținem educația alternativă în cadrul programului Școala Altfel în spațiile București 2021 de la ARCUB, printr-o serie de activități dedicate elevilor școlilor din București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

 

Ana Agopian este unul dintre cei mai activi scenariști din filmul românesc, alături de care copiii au experimentat vizionarea unei serii de filme pentru copii, dintr-o perspectivă cu totul și cu totul altfel decât cea a urmăririi unui film la televizor sau în sala de cinema. Șapte filme de scurt metraj au fost atent selecționate după subiecte, teme, povești care i-au făcut pe cei mici să-și pună întrebări, să descopere lucruri la care nu s-au gândit până acum și să asimileze informații noi fără să realizeze cât de repede trece timpul.

Category
Evenimente trecute, Galerie
Tags
2021, ana agopian, ARCUB, atelier de cinema, Bucuresti, Bucuresti 2021, capitala culturala, Capitala Culturala Europeana, Capitala Europeana a Culturii, CEaC, educatie alternativa, educatie cinematografica, elevi, film la televizor, film romanesc, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, open lab, orasul invizibil, programul, sa asimileze informatii noi, sa-mi pun intrebari, sala de cinema, scenarist, scoala altfel, scoli din bucuresti, serie de activitati