Luni, 4 iulie – marți, 5 iulie | 18:30 – 20:30 | Anuala de Arhitectură București 2016: Conferințele Construind Comunitatea | ARCUB

4 iulie, 2016

Anuala de Arhitectură București 2016: Conferințele Construind Comunitatea | ARCUB
Eveniment partener
FB event #1 | FB event #2
Locul: Lipscani 84-90
Data: luni, 4 iulie – marți, 5 iulie
Ora: 18:30-20:30
Accesul este gratuit.

 

Filiala din București a Ordinului Arhitecților din România organizează în perioada iulie 2016 – mai 2017 a paisprezecea ediție a Anualei de Arhitectură București, cu tema „Construind Comunitatea”. Evenimentul se va desfășura în spațiul public al orașului, cât și în diferite cartiere, urmărind profesia de arhitect ca un liant între societatea civilă, administrație și întărirea ideii de comunitate. Ne bucurăm să găzduim la ARCUB două conferințe dedicate orașului în cadrul anualei, după cum urmează:

 

Luni, 4 iulie, 18:30: Conferințe „Construind Comunitatea” despre arhitecturi, comunități și concepte noi în design
Invitații serii sunt Ralf LÕOKE, Irina CRISTEA și Adrian MAJURU.

 

Ralf LÕOKE (SaltoArchitects-Talin/Estonia) și Irina CRISTEA (AZC – Paris/Franța) fac parte dintr-o generație nouă de arhitecți, cu rezultate în domeniul arhitecturii contemporane internaționale. Membri în juriul Anualei de Arhitectura București 2016 / AAB2016, ei vor povesti câteva din experiențele legate de propriile lor rezultate în arhitectură și de gradul în care acestea răspund ideii de comunitate și social într-un context urban specific. Proiecte precum Centrul Baltic de Film, Fast Track, Comunitatea Someru, G45 , Sala de Conferințe a Universității Descartes (Paris), Centrul Ortodox Rus (Paris), Peace Pavilion din Londra, sunt reprezentative atât pentru arhitecții implicați cât și ca analiză a Europei țărilor baltice în paralel cu Europa Occidentală. Cele două prezentări vor fi urmate de o conferință excepțională a domnului istoric Adrian MAJURU, directorul Muzeului Municipiului București, prin care va supune discuției un schimb de paradigmă identificat de ceva vreme: „Creativitate din necesitate”.

 

Marți, 5 iulie, 18:30: Conferințe „Construind Comunitatea” despre arhitecturi, comunități și direcții noi în design
Invitații serii sunt José MATEUS, Mihai ROȘCA și Constantin PETCOU, membri în juriul Anualei de Arhitectură București 2016 / AAB2016.

 

Trei arhitecți din generații diferite, contexte diferite, cu activități diferite, cu abordări și proiecte diferite sunt invitați ca să răspundă unei singure întrebări comune: „Cât la sută comunitate?” În ce grad sau până la ce nivel o operă de arhitectură poate să răspundă atât constrângerilor beneficiarului, arhitectului, contextului construit, deja existent, dar și contextului social și comunitar. Cum aceste deziderate sunt expuse în mediul construit portughez, francez și românesc.

José Mateus, președintele juriului AAB2016, are o activitate largă în domeniul construcțiilor dar și educației, împreună cu Nuno Mateus, realizând o serie de proiecte definitorii pentru direcțiile contemporane portugheze în arhitectură. Dl. Mateus este președintele Societății Trienalei de Arhitectură Lisabona și profesor asociat la Institutul Tehnic Superior Lisabona.

Mihai Roșca, tânăr arhitect brașovean, alături de Ondin Oprița, a realizat un proiect de mici dimensiuni, foarte apreciat și premiat la Bienala de Arhitectură din România, casa OM. Deși, de scară mică, casa exprimă un anumit spirit de foarte bună locuire, vecinătate și parcimonie, ingrediente necesare oricărei bunei comunități.

Constantin Petcou, a fondat împreună cu Doina Petrescu, la Paris, biroul Atelier d’Architecture Autogérée, prin a cărui activitate a derulat o serie întreagă de proiecte de intervenție în spațiul public și în spațiul construit urban ce îmbină acțiunea de tip social cu urbanismul participativ și cercetarea de arhitectură. Foarte premiat prin lucrările sale, AAA constituie unul din grupurile pariziene cele mai interesante și mai actuale în abordări.

Alături de cei trei arhitecți, Ionuț Hurmuzachi, inginer în cadrul grupului Wienerberger, vă propune o discuție despre materiale și tehnologii inovative în zona construcțiilor de locuințe.

Category
Program
Tags
2021, adrian majuru, anuala de arhitectura, arhitecturi, Bucuresti, candidatura, Capitala Culturala Europeana, Capitala Europeana a Culturii, CEaC, comunitati, conferinte, constantin petcou, construind comunitatea, design, ionut hurmuzachi, irina cristea, jose mateus, mihai rosca, noi concepte, ordinul arhitectilor, ralf looke