Duminică, 16 octombrie| 12:00 – 14:00 | Istorii din Timpuri Noi | Metrou Timpuri Noi

12 octombrie, 2016

Istorii din Timpuri Noi | Timpuri Noi
Un eveniment din cadrul seriei Generator București 2021

FB event 
Locul: Metrou Timpuri Noi, ieşirea dinspre bulevardul Gheorghe Şincai
Data: duminică, 16 octombrie
Ora: 12:00 – 14:00
Participarea este gratuită, în ordinea rezervării la adresa 2016timpurinoi@gmail.com. Număr maxim pe tur: 30 participanţi.

 

Ce se poate face într-o fostă distilerie, o tăbăcărie şi o fabrică de ciocolată cu nume regal? În cadrul proiectului Timpuri Noi, oameni şi poveşti, finanţat şi dezvoltat prin programul Generator Bucureşti 2021, descoperă Istorii din Timpuri Noi. Turul ne va purta din secolul al XVII-lea în secolul XXI, pe parcursul a două ore, pe străduţe din cartier, întâlnind locuitori, descoperind case, coborând până la pânza freatică şi urcând pe terasa unei fabrici, pentru o uimitoare panoramă.

 

Vom poposi lângă Biserica Apostol Tabaci, unde vom afla de la preotul Marin Sârbu despre viaţa cartierului pe vremea lui Dumitru Mociorniţă, unul dintre industriaşii care au înzestrat biserica. Tot el ne va povesti cum a reuşit să salveze biserica de la demolare în 1989 şi după aceea. Mergem la Galeria Events, pe strada Doamna Chiajna nr. 26, unde aflăm despre fosta distilerie, despre ciocolateria Regina Maria, despre pânza freatică (pe care o şi vedem!) şi apele minerale de la începutul secolului XX. Aflăm despre o bibliotecă de documente vechi despre cartier şi activităţile centrului de evenimente actual.

 

De aici ajungem la fabrica Flaros SA, fostă tăbăcărie şi fabrică a lui Mociorniţa în anii 20, actualmente centru de industrii creative, admirăm panorama cartierului de pe terasă, de unde ne urmăm drumul de-a lungul Dâmboviţei, până la Ceainăria cu cărţi, unde, la un ceai, o cunoştem pe Denissa Voicu, iniţiatoarea proiectului şi totodată locuitoare din cartier. Traversăm Dâmboviţa şi ajungem la platforma Calup, unde facem un tur prin acest stup al creativităţii, conduşi de echipa proiectelor La firul ierbii şi Nod Makerspace, aflăm despre Centrala Industriei Bumbacului din vremea comunistă, dar şi despre proiectele fascinante de azi, printre care eematico – un altfel de concept de educaţie. Ultimul popas, la Universitatea creştină Dimitrie Cantemir, unde aflăm câteva din istoriile ei, de la profesori şi studenţi, dar şi despre ceea ce se afla înainte, în acest loc.

 

Calendar de activităţi:
Expoziţie itinerantă de fotografii cu străzi şi case istorice din cartier, vernisaj în 21 octombrie.
În 5 şi 6 noiembrie, ateliere creative de arhitectură pentru copii şcolari, susţinute de Asociaţia Câte-n lună şi-n mansardă.
În 12 şi 13 noiembrie, ateliere creative de land art pentru preşcolari, coordonate de Artelier D, Proiecte pentru copii.
Iar în 19 şi 20 noiembrie, ateliere de storytelling intergeneraţional, în spaţiul proiectului La firul ierbii, din Splaiul Unirii nr.160.

Category
Program
Tags
2021, ape minerale, apostol tabaci, ARCUB, biblioteca, biserica, Bucuresti, calup, candidat, candidatura, Capitala Europeana a Culturii, cartier, case, ceainaria cu carti, centrala industriei bumbacului, centru de industrii creative, ciocolateria regina maria, comunism, demolare, denissa voicu, distilerie, documente vechi, dumitru mociornita, fabrica, fabrica de ciobolata, flaros, fundatia comunitara bucuresti, galeria events, generator, gheorghe sincai, industriasi, istorii din timpuri noi, la firul ierbii, locuitori, nod makerspace, oras, panorama, panza freatica, platforma, preotul marin sarbu, stradute, tabacarie, terasa, timpuri noi, timpuri noi oameni si povesti, universitatea dimitrie cantemir