Dan C. Mihăilescu: Veniți la București, să facem o cură de sălbăticie…

28 iulie, 2015

Lăcaș al paradoxului, Bucureștiul e un oraș al contrastelor care stârnește sentimente intense și controversate vizitatorilor săi. E ca un fruct interzis care odată mușcat le oferă o libertate nemaiîntâlnită. Într-un dialog cu „omul care aduce cartea”, Dan C. Mihăilescu, am descoperit un București visceral, care forofotă și se agită, odată cu viețile locuitorilor săi.

 

Cum era văzut Bucureștiul în trecut de către străini?
Dan C. Mihăilescu: Indiferent că-i vorba de călători francezi, englezi, nemţi sau italieni, că sunt diplomaţi, militari, clerici, gazetari, simpli turişti, agenţi comerciali, geografi ori spioni, în rapoartele străinilor revin cu sfântă obstinaţie câteva embleme. Oraş al contrastelor (flagrante, scandaloase, pitoreşti). Oraş al bisericilor, dar şi oraşul bucuriei, al plăcerilor. Campion al hedonismului („veniţi la Bucureşti, să facem o cură de nepăsare”, spunea Paul Morand), aliaj de uşurătate zglobie, duplicitate şi iresponsabilitate, cu dibăcii bizantine şi lene levantină, cu pehlivănie mercantilă, cameleonism politic ş.a.m.d. Mic Paris, ori micuţ Constantinopol, cu vipie şi praf teribil vara, mocirlă toamna şi crivăţ iarna. Limes purgatorial. Mixtură balcanică, adică feeric amalgam etnopsihologic (greci, turci, evrei, armeni, albanezi, italieni, bulgari, plus ţigani cât cuprinde), oraş ortodox cu moschei şi sinagogi, cu biserici anglicane şi italiene, catedrale catolice, cluburi masonice de toate obedienţele. Ştia bine ce ştia Mateiu Caragiale când şi-a ales din Poincaré motto-ul pentru Craii de Curtea Veche.

 

Cum este văzut Bucureștiul în prezent? Există vreo diferență între cum îl văd bucureștenii și cum îl văd străinii?
Dan C. Mihăilescu: În prezent, pentru occidentali am periodic impresia că facem figură de amant al Doamnei Chatterley. Cu alte cuvinte, veniţi la Bucureşti, să facem o cură de sălbăticie. Cum, la noi, cam totul e invers, adică tot ce e de râs devine de plâns –şi viceversa – vezi bine că-i atrage veşnicul carnaval („vicleimul politic”, cu formula lui C. Argetoianu), jocul de-a alba-neagra cu istoria, ieftinătatea tuturor plăcerilor, şocurile care te pândesc la tot pasul, plezirismul deşănţat, amestecul halucinant de Pirgu şi Paşadia. În ce ne priveşte, dacă masochismul mioritic îşi enumeră extatic viciile, nu acceptă, în schimb, nici o ricanare din partea veneticilor. Aceştia musai să ne laude, în vreme ce noi  ne detestăm (verbal) cu frenezie. Dacă nu le place, „să ne lase-n cârpele noastre”.

 

Cum am putea schimba felul în care ne percep străinii?
Dan C. Mihăilescu: Asimilându-ne zdravăn, adică organic, alogenia extrem de generoasă. Ia să ne gândim ce-ar fi fost să ne fi antrenat sistematic, înghiţind cuminte şi digerând încet, cu maximă eficienţă, într-o înţeleaptă simbioză, prusaca disciplină militară a lui Carol I, rafinamentul salonard franţuzesc, geniul negustoresc al evreilor, armenilor, grecilor şi aromânilor, arhitectura italienească, legumicultura bulgarilor ş.a.m.d. În loc să ne delimităm cu sinucigaşă încăpăţânare de toate importurile de „forme fără fond”, să fi adoptat definitiv vrednicia în locul netrebniciei. Timpul, fireşte, încă nu e trecut, totul e să fie voinţă politică la vârf şi energie în elite, adică acolo de unde au plecat întotdeauna schimbările benefice.

 

Cum putem implica străinii în procesul de candidatură al Bucureștiului pentru  titulatura de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021?
Dan C. Mihăilescu:  Cum bine ştim dintr-o seculară experienţă, la noi individualitatea bate instituţiile. Un om talentat, cinstit, harnic, dibaci şi bine-voitor face într-un an cât un întreg minister în patru ani de mandat. O singură voinţă poate construi într-un deceniu cât zece guverne în jumătate de veac (vezi Maiorescu, Davila, Haret, Ion şi Ionel Brătianu, Carada, Iorga… până la Liiceanu, Pleşu, Caramitru, Nicolae Manolescu, Patapievici, Constantin Chiriac). Oricum, eu nu-mi pun niciodată mari speranţe în instituţii, ci numai în persoane, în talente manageriale punctuale. Cum ar zice Leonida: dă-mi zece inşi energici precum…(Corina Şuteu, să zicem) că-ţi trântesc o suită de politici culturale „să dăm exemplu Evropii”. Iar străinii aşteaptă mai puţin iniţiative demagogic-sforăitor-birocratic-sterile, cât mici, dar limpezi şi eficace deschideri bilaterale, fante ONG-iste, oportunităţi interpersonale, iniţiative precise, a căror însumare va impune, încet, dar sigur, de la sine oraşul drept Capitală Europeană. Altminteri, într-un Bucureşti unde răsună, în fel şi chip, până şi astăzi urletele muncitoreşti „Noi muncim, nu gândim” şi „Moarte intelectualilor” (dublate de recente îndemnuri ale unor politicieni de vârf, precum „să mai terminăm cu cultismele din partid”), nu există nicio speranţă în acest sens.

Oricum, până una alta, esenţial e ca, atunci când ajunge printre străini, omul de cultură român – indiferent de opţiunile lui politice, de gustul estetic, de credinţă, vârstă, portanţă social-administrativă etc. – să nu-şi mai bârfească otrăvit, până la desfiinţare, confraţii şi mediul profesional.

Category
Stiri
Tags
2021, Bucharest, Bucuresti, Bucuresti 2021, Bucurestiul Meu, Capitala Culturala Europeana, Capitala Europeana a Culturii, CEaC, cultural, Dan C. Mihailescu, Hanul Gabroveni, intersectiile de miercuri