CE IDEI DIN GENERATOR AU INTRAT ÎN PROCESUL DE JURIZARE?

14 iulie, 2016

Generator, apelul nostru de idei pentru proiecte comunitare care pot susține în mod palpabil dezvoltarea orașului și implicarea locuitorilor săi în transformarea în bine a spațiului în trăiesc, s-a închis recent. La finalul datei de 10 iulie, am primit 48 de idei care atacă problema vieții culturale în cartiere. 40 dintre acestea se află în proces de jurizare în acest moment, în timp ce 8 nu au fost considerate eligibile pentru evaluare. Lista proiectelor care au intrat în jurizare poate fi consultată aici.

 

Selecția ideilor de proiecte este realizată de o comisie mixtă, formată din persoane independente cu experiență în domeniu și de către doi membri ai Curatorium 2016, după cum urmează:
Vera Marin – președinte, Asociația pentru Tranziție Urbană
Anca Râpeanu – manager, Biblioteca Metropolitană București
Luiza Vasiliu – editor coordonator, Scena9
Alexandra Ștef – curator transversal, activare și implicare Comunități
Irina Paraschivoiu – curator echipa Microtopii

 

Comisia de soluționare a contestațiilor va fi formată din:
Oana Preda – director, CeRe
Rucsandra Pop – artist independent și director de program, Asociația pentru Relații Comunitare
Roxana Bedrule – echipa de coordonare București 2021/ARCUB

 

Până pe 19 iulie vom publica lista celor 15 idei care se vor intra între 28 iulie – 15 august într-un incubator de proiecte, în cadrul cărora participanții vor primi sprijin pentru transpunerea ideilor lor în proiecte fezabile. În cadrul acestor ateliere vor fi atinse subiecte precum designul proiectului, managementul de proiect și managementul financiar, implicarea comunității, partea de comunicare, precum și un proces de dialog și feedback pe proiectele la nivelul grupurilor de inițiativă participante. În această perioadă participanții își vor scrie proiectele, inclusiv bugetul proiectului și, până pe 21 august, vor depune online proiectele finalizate pentru evaluarea finală. Proiectele finale, jurizate, vor fi anunțate până pe 29 august și se vor implementa între 17 septembrie – 20 noiembrie.

Category
Stiri
Tags
2021, apel de idei, ARCUB, Bucuresti, capitala culturala, Capitala Culturala Europeana, Capitala Europeana a Culturii, cartier, cartiere, CEaC, cetateni, Curatorium, dezvoltarea orasului, eligibile, evaluare, generator, implicare, jurizare, lista, locuitori, open lab, spatiu de viata, traiesc, viata culturala