Am lansat GENERATOR, proiectul prin care încurajăm viața creativă din cartierele orașului prin microgranturi pentru proiecte comunitare

8 iunie, 2016

Încurajăm ideile creative să devină proiecte comunitare, prin GENERATOR, al doilea instrument al programului Open Lab, demarat împreună cu Fundația Comunitară București. Acesta vine în întâmpinarea unui obiectiv important al candidaturii Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, acela de a descentraliza oferta culturală din oraș și a încuraja viața creativă din cartierele bucureștene.

 

Ne dorim să contribuim la animarea spațiului public și la consolidarea identității comunitare și de cartier. GENERATOR este un apel de idei urmat de un incubator de proiecte comunitare, ce se adresează tuturor grupurilor de inițiativă, cetățenilor și comunităților de vecini care își doresc să schimbe în bine spațiul din jurul lor. Nevoile culturale ale cartierelor Bucureștiului au fost identificate de Centrul de Resurse pentru participare publică în studiul Explorare de idei și nevoi culturale în cartierele bucureștene. Concluzia generală a studiului arată implicarea într-un mod conștient și activ a comunităților și a nevoilor lor în strategia culturală drept crucială pentru o dezvoltare urbană sustenabilă.

 

Microgranturile oferite în urma procesului de selecție au rolul de a stimula consolidarea și dezvoltarea capacității de organizare și de acțiune a grupurilor de vecini cu spirit de inițiativă. Valoarea totală a fondului se ridică la 20.000 Euro care pot fi alocați pentru un număr maxim de 10 proiecte de activare culturală în valoare de 2.000 Euro fiecare. Proiectele propuse spre finanțare trebuie să se încadreze într-un buget de până la 9000 RON net. Este necesară completarea formularului online până pe 8 iulie 2016, ora 23:59.

 

Vor fi selectate până la 15 idei de proiecte ai căror inițiatori vor fi invitați să participe în perioada 28 iulie – 15 august la un programul intensiv de suport pentru dezvoltarea proiectelor propriu-zise, gândit sub forma unui incubator.  Lista ideilor finaliste va fi publicată până cel târziu pe 19 iulie 2016. Selecția ideilor de proiecte se va realiza de către o comisie de selecție mixtă formată din persoane independente cu experiență în domeniu și de către doi membri ai Curatorium 2016.

 

Între 28 iulie și 15 august 2016 va avea loc incubatorul de proiecte care vizează propunerile selectate ai căror inițiatori au confirmat disponibilitatea de a participa la întregul program al incubatorului. Juriul va evalua proiectele finalizate, iar proiectele selectate pentru finanțare vor publicate pe site-urile www.arcub.rowww.bucuresti2021.ro și www.fundatiacomunitarabucuresti.ro până pe 29 august 2016 cel târziu. Eventualele contestații vor fi soluționate în perioada 29 august – 1 septembrie. În perioada 17 septembrie – 20 noiembrie 2016 se vor implementa proiectele finaliste.

Category
Stiri
Tags
2021, animarea spatiului public, ARCUB, Bucuresti, capitala culturala, Capitala Culturala Europeana, Capitala Europeana a Culturii, cartiere, cartierele orasului, CEaC, Centrul de resurse pentru participare publica, CeRe, cere participare, cetateni, cultura, descentralizarea ofertei culturale, dezvoltare urbana, explorare de idei si nevoi culturale in cartierele bucurestene, finantare, fundatia comunitara bucuresti, generator, grupuri de initiativa, identitatea cartierelor bucurestene, identitatea comunitatii, microgranturi, open lab, proiecte comunitare, schimba in bine spatiul din jurul tau, sustenabilitate, vecini, viata creativa