ACUM Periferiile: Cartierul Ferentari, Centrul Vechi

18 august, 2016

Artist: Sergiu Negulici

O parte importantă din dinamica culturală a societății noastre este constituită de efervescența artei contemporane și manifestările sale spontane ce își găsesc anumite nuclee pentru a exista. Orice aglomerare urbană produce și cartiere marginale, sărace, unde viața celor ce trăiesc acolo se rezumă la simpla supraviețuire. Locuitorii acestor cartiere, deși sub aceeași umbrelă administrativă, nu consumă cultura ce se desfășoară numai câțiva kilometrii depărtare de ei, aceasta nu se află pe lista lor de „ce mănânc azi”. Proiectul ACUM Periferiile al artistului Sergiu Negulici este o alăturare a unei manifestări abstracte din repertoriul imagistic intim al artistului cu spațiile dezolante din cartierul Ferentari. Proiectul este menit să stârnească dialogul, mirarea și chiar grija celor ce locuiesc în acest cartier. Formele abstracte vor fi suspendate pe un fir între blocuri, plutind deasupra spațiului ca o suprapunere de realități, una abstractă și intimă iar cealaltă existențialistă și concretă.

Category
Instalații urbane și evenimente artistice