28 august – 4 septembrie | Evenimente conexe | Festivalul Internațional de Teatru NETA

31 august, 2015

Evenimente conexe | Festivalul Internațional de Teatru NETA
Vineri, 28 august – vineri, 4 septembrie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București
FB event

 

Din 28 august 2015, sub pălăria cea nouă a Teatrului Naţional din Bucureşti, se desfăşoară prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru NETA 2015, un eveniment teatral amplu ce reunește la Bucureşti 13 producţii teatrale din 10 ţări membre ale reţelei NETA (New European Theatre Action).

 

NETA este o rețea europeană care reunește cele mai importante asociații teatrale cu o activitate recunoscută și susținută de Consiliul Europei și EACEA (Education, Audiovisual and Culture Executive Agency), din care face parte, ca membru fondator, şi Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti. Totodată este cea mai amplă asociere teatrală de acest format din Europa, reunind 67 de membri (teatre naționale, companii, festivaluri) din 19 țări europene şi urmând ca, în viitorul apropiat, să-şi extindă activitatea dincolo de bătrânul continent.

 

Câteva din cele mai reprezentative producții teatrale aparținând teatrelor membre ale rețelei NETA vor putea fi văzute pe scenele TNB. Spectacole dintre cele mai recente şi mai provocatoare, ca viziune şi ca realizare, sosesc la Bucureşti, pentru o singură reprezentaţie. Coproducţii naţionale şi internaţionale, comedie, dramă şi teatru-dans, piese clasice şi contemporane, creaţii colective şi spectacole de autor, în viziuni regizorale dintre cele mai moderne, vor aduce cu ele o problematică diversă şi extrem de actuală, suflul naţional precum şi o amprentă umană universală. Trăiri şi pasiuni puternice, în interpretări de vârf, vor da măsura teatrului şi timpului pe care-l trăim – un teatru viu, străbătut de pulsiuni violente, care tinde să ne apropie chiar şi trecutul, şi transcendentul, printr-un teatru vizual, cu o simbolistică bogată.

 

PROGRAMUL SPECTACOLELOR NETA
Biletele pentru festival sunt disponibile online sau la Agenţia de Bilete a TNB.

 

Vineri, 28 august | 18:00 | TNB, Sala Studio
Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare
Regia David Doiashvili, Teatrul de Muzică şi Dramă Vaso Abashidze din Tbilisi, Georgia

 

Sâmbătă, 29 august | 18:00 | TNB, Sala Mică
Noroc, Nosferatu! (Hurrah, Nosferatu!) de Andrej Skubic
Regia Simona Semenič, Festivalul Ex Ponto, Teatrul Naţional din Nova Gorica, Teatrul de Tineret din Ljubliana – Slovenia.

 

Sâmbătă, 29 august | 20:00 | TNB, Sala Pictura
Butoiul cu pulbere de Dejan Dukovski
Regia Felix Alexa, Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti

 

Duminică, 30 august | 18:00 | TNB, Sala Studio
Medeea – mama mea de Ivan Dobcev şi Stefan Ivanov
Regia Margarita Mladenova şi Ivan Dobcev, Teatrul-Laborator Sfumato din Sofia, Bugaria

 

Duminică, 30 august | 20:00 | TNB, Sala Mică
Un mort se întoarce la iubita sa de Svetlana Makarovič
Regia Jernej Lorenci, Teatrul Prešeren din Kranj, Slovenia

 

Luni, 31 august | 18:00 | TNB, Sala Pictura
Tobelia de Ljubomir Đurković, regia Nick Upper
Coproducţie Bulgaria – Teatrul din Vratsa, Slovenia – Festivalul Ex Ponto (Societatea Culturală B-51) şi Macedonia – Teatrul din Bitola

 

Luni, 31 august | 20:00 | TNB, Sala Atelier
Confuzii după Robert Musil
Regia Branko Brezovec, coproducţie Festivalul Eurokaz şi Academia de Artă Dramatică, Zagreb, Croaţia

 

Marți, 1 septembrie | 16:00 | TNB, Sala Atelier
Cuvântul Tată, creaţie colectivă
Regia Gabriele Vacis, Teatrul Koreja, Lecce, Italia

 

Marți, 1 septembrie | 18:00 | TNB, Sala Studio
Un Đilas obişnuit de Radmila Vojvodić
Regia Radmila Vojvodić, Teatrul Naţional din Muntenegru, Podgorica

 

Marți, 1 septembrie | 20:00 | TNB, Sala Atelier
Cuvântul Tată, creaţie colectivă
Regia Gabriele Vacis, Teatrul Koreja, Lecce, Italia.

 

Marți, 2 septembrie | 20:00 | TNB, Sala Mare – gradene
Chiril şi Metodiu de Jordan Plevneš
Regia Martin Kočovski, coproducţie Slovenia – Festivalul Ex Ponto (Societatea Culturală B-51), Bulgaria – Teatrul din Vratsa şi Macedonia – Teatrul din Bitola.

 

Miercuri, 3 septembrie | 18:00 | TNB, Sala Atelier
Noaptea lui Helver de Ingmar Vilkvist
Regia Alexander Bargman, Teatrul V.F.Komissarjevskaia, Sankt Petersburg, Rusia.

 

Miercuri, 3 septembrie | 20:00 | TNB, Sala Studio
Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’Neill
Regia Spiro Duni, Teatrul Naţional din Albania, Tirana.

 

Joi, 4 septembrie | 18:00 | TNB, Sala Mare
Electra după Sofocle
Regia Andriy Zholdak, Teatrul Naţional din Macedonia, Skopje

 

PROGRAMUL MESELOR ROTUNDE NETA
Intrarea este liberă.

Duminică, 30 august 11:00| TNB, Sala Media
Masă rotundă: Teatrul și etica prezenței
Moderator: George Banu, critic de teatru și eseist, Franța
Participă: Radu Penciulescu (regizor, Suedia), Margarita Mladenova (dramaturg și regizor Bulgaria), Stefan Ivanov (poet, dramaturg, Bulgaria), Felix Alexa (regizor, România).

 

Marți, 1 septembrie | 10:00 | TNB, Sala Media
10.00-11.45: Masă rotundă: Teatrul European – arta în centrul vieții civile, organizată în colaborare cu ARCUB
11.45-12.00: Coffee break
12.00-12.50: Proiecție video despre Reabilitarea TNB, realizată și comentată de Mihai Bodea
Moderatori: Trevor Davies – fondatorul Copenhagen International Theatre (CIT), directorul a peste 50 de festivaluri ale artelor spectacolului și Anca Ioniță, Biroul de Coordonare Bucureşti 2021, critic de teatru.
Participă directorii de teatre și de festivaluri din țară și din străinătate, invitați la Festival: Hervin Culi (T. N. Tirana, Albania), Janko Ljumovic (T. N. Podgorica, Muntenegru), Anastas Popdimitrov (Teatrul de dramă Vratsa, Bulgaria), Eric Vigner (Theatre de Lorient, Franța), Damir Domitrovic (director Festivalul ExPonto), Dio Kangelari (Festivalul din Atena, Grecia), Petru Hadârcă (director T.N.M.E. Chișinău, R.Moldova). Din România: Ion Caramitru (director general T. N. I.L. Caragiale Bucureşti, Constantin Chiriac (director FITS, Sibiu), Mihaela Michailov (dramaturg, teatrolog), directorii unor teatre din București.

 

Miercuri, 2 septembrie | 11:00 | TNB, Sala Media
Masă rotundă: Dramaturgia din Balcani față în față cu o realitate controversată
Moderator: Doina Papp, critic de teatru, România și Dominique Dolmieu, (regizor, editor, traducător, Franța).
Participă: Cristian Theodor Popescu (regizor), Radu Macrinici (dramaturg, directorul festivalului ATELIER din Sf. Gheorghe), Marius Manole (actor).

 

EXPOZIȚIE FOTO
Sâmbătă, 29 august – duminică, 27 septembrie | TNB, foaier Sala Media
Teatru pe-un butoi cu pulbere
Expoziție de fotografie Florin Ghioca
Vernisajul expoziției: 29 august, ora 19.00, în foaier Sala Media, parter

 

Festivalul Internaţional de Teatru NETA 2015 este organizat de: Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București (organizator), NETA Network (New European Theater Action) împreună cu UNITER (co-organizator) fiind finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. NETA Network a accesat, la rândul ei, pentru organizarea acestui festival, fonduri de la Uniunea Europeană, prin intermediul programului Europa Creativă.

Category
Evenimente trecute
Tags
2021, ARCUB, Bucuresti, Bucuresti 2021, Capitala Europeana a Culturii, CEaC, comedie, Consiliul Europei, drama, EACEA, Festivalul International de teatru NETA; Festivalul, I.L. Caragiale, international, modern, NETA, regizor, retea, spectacol, teatru, teatru dans, teatru vizual, Teatrul National Bucuresti, TNB