București 2021 lansează OPEN LAB: Transformăm Bucureștiul în laborator de cultură urbană

OPENLAB

București 2021 lansează OPEN LAB: Transformăm Bucureștiul în laborator de cultură urbană

În cadrul candidaturii Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, provocăm bucureștenii să devină participanți activi la viața orașului, prin proiecte culturale experimentale adresate comunităților mai mici sau mai mari.

 

Timp de 6 luni testăm potențialul creativ al Bucureștiului, concentrându-ne pe proiecte care să aducă un aport pozitiv la viața orașului prin colaborări transdisciplinare, schițând felul în care acesta s-ar putea transforma dacă ar deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021.

 

Programul sub care Bucureștiul va deveni un laborator de cultură urbană, OPEN LAB, se ghidează după următoarele principii: colaborare în creație, co-participare, digitalizare. Deschidem dialogul cu locuitorii Bucureștiului prin procese colective, promovarea inițiativelor transdisciplinare, descentralizarea culturii în oraș și folosirea de structuri mobile, temporare.

 

Funcționăm ca un spațiu fizic, accesibil la Hanul Gabroveni, o interfață pentru navigarea proiectelor care anticipează parțial programe din dosarul de candidatură și o resursă pentru inițiative care răspund principiilor acesteia.

 

Acționăm în oraș, în proximitatea comunităților, în spații culturale și non-culturale, temporare și permanente.

 

Mai multe informații despre OPEN LAB și apelul pentru proiecte din cadrul Acceleratorului de Idei pot fi găsite accesând bucurești2021.ro/open-lab.

 

Între aprilie și septembrie 2016, explorăm imaginația individuală și colectivă printr-o serie de instrumente create special pentru a genera proiecte colaborative care prevăd viitorul orașului:

 

ACTIVATOR de public creator
Implicați în evenimente și proiecte comunitare, bucureștenii devin creatori de cultură, nu doar consumatori. Folosim potențialul și efervescența orașului pentru a susține inițiative care transformă orașul.

 

ACCELERATOR de idei
Instrument de consolidare și conectare a ideilor propuse de artiști, urbaniști, cercetători, sociologi și oricine își dorește un oraș mai bun, ACCELERATORUL va oferi îndrumare și posibilități de colaborare pentru dezvoltarea de proiecte ce propun noi perspective și moduri de acțiune, cu impact pe termen lung, pentru viitorul Bucureștiului.
În urma apelului public, între 5 și 10 idei vor fi dezvoltate și produse până la sfârșitul lunii septembrie, având fiecare un buget maxim alocat de 10.000 Euro.
Mai multe detalii despre cum funcționează și ce căutăm se pot accesa pe bucurești2021.ro/open-lab/accelerator.

 

EXPLORATOR de povești urbane
Descoperim povești despre oraș care compun istoria colectivă complexă a Bucureștiului. Istoriile personale vorbesc despre identități locale pierdute și regăsite, reconstituiri, cartografieri afective și folclor de cartier.

 

GENERATOR de proiecte comunitare
Susținem în mod concret participarea cetățenilor în dezvoltarea de mici proiecte culturale în cartiere, pornite de la firul ierbii. Până la 10 proiecte ale comunităților de vecini vor primi finanțare în valoare de 2.000 Euro pentru un proiect cultural comun, în beneficiul tuturor și gestionat prin colaborare și implicare voluntară.

 

FORMATOR de competențe culturale
Inițiem proiecte de dezvoltare a capacității sectorului cultural, concentrat pe a crește și a încuraja profesionalizarea competențelor culturale ale bucureștenilor.